Cum justifică senatorii PNL votul de respingere pentru reexaminarea legii plagiatului: „Întrebați-l pe liderul de grup”

Cum justifică senatorii PNL votul de respingere pentru reexaminarea legii plagiatului: Întrebați-l pe liderul de grup
Publicat: 11/10/2016, 12:15
Actualizat: 26/03/2019, 03:39

„Am votat din convingere și m-am gândit că trebuie să existe autonomia universităților. Doar din acest punct de vedere am votat. Nu știu despre discuția din Biroul Politic (al PNL – n.r.), eu v-am spus din ce punct de vedere am votat. Îmi doresc ca o universitate trebuie să aibă dreptul la autonomie și atât timp cât acolo se țin tezele de doctorat trebuie să-și asume ceea ce se întâmplă în interiorul acestora. Nu m-am dus după nicio recomandare a liderilor de grup. Din câte am văzut în partid, s-a votat și pentru și împotrivă”, a declarat Ciprian Rogojan.

Un alt senator PNL, Țapu Nazare, are o poziție similară. „Este autonomie universitară. Așa este în toată Europa și în Statele Unite și de aia am votat. Biroul (Politic al PNL – n.r.) face recomandări, nu obligă parlamentarii cum să voteze. Așa este în toată Europa și în lumea civilizată. De aia am considerat că trebuie respectată autonomia universitară”, a spus și Nazare.

Mariana Câmpeanu, vicelider al grupului parlamentar PNL din Senat, a refuzat să le explice jurnaliștilor votul său. „Întrebați-l pe liderul de grup”, a afirmat Câmpeanu.

Printre cei care s-au abținut la votul dat cererii președintelui a fost Alexandru Pereș.

„Abținerea este un vot împotrivă, dar eu mă uit puțin așa… Dacă eu emit o lucrare de asta, de doctorat, poate că ar trebui să am și această responsabilitate ca tot eu să judec chestia asta. Nu sunt, dar am dubii pe chestia asta. Să iau o instituție centralizată la nivel național care să mă judece… Am o altă problemă – de ce toate universitățile sau aproape toate au posibilitatea de a fabrica aceste titluri de doctor? Asta e o problemă mare. Iar atunci să reglementăm în felul următor: sunt patru universități sau cinci care au posibilitatea asta”, a declarat Pereș.

El a precizat că recomandarea partidului a fost ca senatorii PNL să voteze împotrivă sau să se abțină. Printre cei care au votat împotriva cererii șefului statului se numără Teodor Atanasiu, Marius Nicoară, Octavian Motoc și Liviu Titus Pașca.

Senatul a respins, luni, cererea președintelui de reexaminare a legii care prevede că universitățile vor fi cele care vor decide acordarea și retragerea titlului de doctor, cu 90 de voturi ”pentru”, în timp ce ”împotrivă” au votat doar 12 aleși, iar șase s-au abținut.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...